Sinuciderea: Dreptul de a alege?

Crimson
Chūnin
Chūnin
Posts: 202
Joined: Mon Feb 20, 2017 10:25 pm
Location: Bucuresti

Sinuciderea: Dreptul de a alege?

Post by Crimson » Sat Mar 25, 2017 12:02 am

Sinuciderea: Dreptul de a alege?
În cazul în care cunoașteți/bănuiți că o persoană apropiată are gânduri sinucigașe, cel mai bun mod prin care o puteți ajuta este apelând la asistență de specialitate. Sinuciderea NU este o soluție!

Înainte de a începe aș dori să menționez câteva reguli scurte pentru o discuție civilizată și lipsită de conflicte. Respectarea opiniei partenerilor de dialog este prima și cea mai importantă condiție, căci nu poate exista dezbatere fără păreri/credințe diferite. Se va avea în vedere atacarea ideii, nu a persoanei, folosind un limbaj civilizat care să nu ia în derâdere opinia celorlalți (”ai scris cea mai mare prostie” / ”nu am cum să fiu de acord cu porcării” nu fac parte din categoria menționată, având drept posibil înlocuitor ”nu îți împărtășesc punctul de vedere”).

Sinuciderea este un subiect delicat. Poate că unii dintre voi v-ați confruntat cu asemenea gânduri sau cunoașteți cazuri. Nu cred că este nevoie de o introducere legată de acest subiect, totuși dacă sunteți interesați puteți găsi mai multe informații aici.
În Japonia sinuciderea este o problemă națională, fiind prima cauză a mortalității bărbaților cu vârste cuprinse între 20-44 de ani (sursa). Ce părere aveți despre acest fenomen? Dar despre sinuciderea asistată? Studenții la medicină sunt poate familiari cu ”Jurământul lui Hippocrate” și ar dori să comenteze pe tema asta. Multă lume consideră această faptă ca fiind una lipsită de curaj. În majoritatea religiilor este considerată un păcat, indiferent de situație. Să dezbatem, așadar! Abia aștept să vă citesc părerile.

User avatar
Raikiri
Admin
Admin
Posts: 738
Joined: Fri Jan 27, 2017 5:32 pm
Username AK: Chronos
Nume: Garen Gray
Varsta: 14
Sex: Masculin
Rasa: Hunter

Re: Sinuciderea: Dreptul de a alege?

Post by Raikiri » Sat Mar 25, 2017 9:28 am

Sinucidere. Cand ma gandesc la ea, la ceea ce inseamna, primesc mai multe impulsuri de la creier ce ma fac sa izbucnesc in ras sau sa iau o atitudine "what the..." sau una compatimitoare, toate in acelasi timp, intr-un timp relativ minuscul. Poate si pentru faptul ca am probleme mintale nediagnosticate.
As fi egoist daca as spune ca pot intelege sentimentele celui ce vrea sa comita un astfel de act. M-am gandit la sinucidere, la cum ar fi sa ma sinucid, dar totul s-a oprit la ganduri, nu ar fi fost posibila o realizare, de aceea nu sunt de acord la faptul ca daca te gandesti la asta, o vei face sau s-ar putea sa o faci, nu, nu este asa, cel putin nu in cazul meu. Am inceput sa cred ca, cu cat e mai grea viata, cate piedici si palme iti da, e cu atat mai interesanta sa traiesti, cu cat cazi mai mult si cu cat toti si toate sunt impotriva ta, cu atat ma bucur mai mult si imi da mai multa putere de viata (probabil a fost singura varianta de vreme ce am avut parte doar de lucruri naspa, de unde si pesimismul meu exagerat). Ma mai gandesc si la faptul ca am doar o singura viata, una singura, doar una, atunci, oricat de grea ar fi sau peste orice as fi supus sa trec, as trece doar din curiozitate, doar ca sa vad sfarsitul, oriunde m-ar gasi el. Sinuciderea este un act de lasitate. De ce te-ai sinucide? Bineinteles, din cauza depresiei, din cauza nefericirii, din cauza faptului ca ai dat peste probleme pe care le crezi ireparabile. Daca te sinucizi, scapi de acele probleme, scapi de depresie, scapi de tot. Cum scapi? Fugind bineinteles, nu stai sa lupti, sa le infrunti (chiar daca sa zicem ca nu ai sanse sa invingi), fugi si te ascunzi, easy way. Am zis la inceput de acele sentimente ce ma invaluie cand aud de sinucidere, ar fi ceva de genul:
El: Vreau sa sar de pe bloc sa ma sinucid.
Eu: Go ahead, da-i drumul, sari. Asta ar fi varianta cand as izbucni in ras.
Eu: Pe bune? La asta ai ajuns? Ar fi varianta "what the..." in care incerc sa-i explic (desi nu merita) ce si cum, mai exact ce am scris mai sus cu tot cu exemple.
Eu: La a 3a nu prea stiu ce as spune, nu as intoarce capul si as pleca deoarece as avea acea persoana pe constiinta, am avut ocazia sa-l ajut si n-am facut-o, probabil l-as compatimi intr-un mod in care poate l-as face sa renunte la idee (desi ma gandesc ca ar putea inrautati situatia, dar e mai bine sa-i dai si lui de gandit, nu sa gandesti doar tu pt el).
@Crimson, am inteles mesajul tau eroic (cel cu portocaliu) dar eu nu as apela la asistenta de specialitate si nici nu incurajez sa faca nimeni asa ceva in asemenea cazuri. De ce? E simplu, cand te hotarasti sau cand ai astfel de ganduri, te izolezi de toata lumea, mai ales de cei apropiati. In momentul in care cineva vrea sa te prezinte unui strain, unui om care se presupune ca "eu domnule am scoala in asa ceva, ii inteleg perfect pe toti si toate se rezolva", pateu de asta care ne este servit de oamenii ilustrii, nu suport astfel de oameni, care pretind ca vor sa te ajute, dar nu vor, ei doar isi fac treaba, iese, iese, nu, asta e (or fi si exceptii). Cel mai bine e sa apelezi la cel mai bun prieten (daca ai) sau in cine ai cea mai mare incredere sau la cineva care crezi ca te poate ajuta cu adevarat, cu o vorba buna, cu sfaturi, cu un umar pe care sa ti-l ofere atunci cand vrei sa te descarci si nu la straini care nu stiu nimic despre tine, care nu au cum sa te inteleaga desi iti repet intr-una: "stiu ca e greu, te inteleg" (acum imi venea sa injur).
Ai dreptate, sinuciderea nu este o solutie.
Regulamentul forumului AK
Profil pe site
MAL
Pentru orice intrebare, nelamurire, contactati-ma pe PM sau pe chat (nume: Raikiri)
Personaj secundar: Yuri Paipo
Spoiler: Arată
Image

User avatar
SAILANT
Kage
Kage
Posts: 1269
Joined: Wed Feb 15, 2017 7:23 pm
Username AK: SAILANT

Re: Sinuciderea: Dreptul de a alege?

Post by SAILANT » Sat Mar 25, 2017 12:56 pm

Te-ai născut fără voia ta, se presupune că ai dreptul la viață, deci ai drept absolut asupra vieții tale sau așa se presupune, poți să faci ce vrei cu ea. Asta ar fi ideea principală.
Lașitate sau nu, până la urmă tot mori, fie că alegi varianta scurtă ( suicidul) sau pe cea lungă (mori pentru că a venit Doamna Moarte pe la tine).
Dar atât timp cât ai un scop/o dorință sau ești atașat de ceve/cineva și ai o persoană cu care să discuți problema, suicidul iese din discuție. Dacă ai rămas fără toate acestea... păi trebuie să faci rost de ele, cum a zis și Rai, "cu cat e mai grea viata, cate piedici si palme iti da, e cu atat mai interesanta sa traiesti", eu văd asta mai mult ca pe o realizare grea la un joc.
Cât despre asistul la un suicid, dacă ar fi o persoană apropiată, probabil ne-am bate până și-ar dori să scape vie.
Cât despre un necunoscut, nu prea știu, ca idee aș încerca să îl opresc, dar nu știu cât timp aș face asta, că la ce societate avem, vor fi destule persoane care l-ar încuraja, iar atunci când încerci să ajuți primești un șut în fund.
Îi dau dreptate lui Rai și la faza cu psihologul, o astfel de persoană care face asta doar pentru că așa îi este serviciul, poate să înrăutățească starea pacientului, așa că varianta cea mai bună este o persoană în care poți avea încredere.
Deci suicidul nu este o alegere bună, dacă cineva ajunge la asta pentru că crede că totul este prea rău...păi dacă este așa rău încât vrea să renunțe la viață, înseamnă că nu se poate mai rău, iar pentru că încă este vie dovedește faptul că poate să trecă peste, deci să se gândească iar și iar până renunță la suicid.

User avatar
Blank
Genin
Genin
Posts: 124
Joined: Fri Mar 10, 2017 11:30 am
Username AK: c0mpleted
Contact:

Re: Sinuciderea: Dreptul de a alege?

Post by Blank » Sat Mar 25, 2017 12:59 pm

Crimson wrote:
În cazul în care cunoașteți/bănuiți că o persoană apropiată are gânduri sinucigașe, cel mai bun mod prin care o puteți ajuta este apelând la asistență de specialitate. Sinuciderea NU este o soluție!
Acum depinde difera de la persoana la persoana, unii stiu sa ascunda depresia iar altii nu. Am avut un prieten care era mai mereu cu zambetul pe buze, nu a banuit nimeni ce voia sa faca pana cand l-au gasit spanzurat in propria casa. Nu pot sa zic ca eram prieteni apropriati, mai stateam de vorba la o tigara dar adevarul este ca nu poti sa stii cand ti se prabuseste lumea si te gandesti sa-i pui punct.
Image

Crimson
Chūnin
Chūnin
Posts: 202
Joined: Mon Feb 20, 2017 10:25 pm
Location: Bucuresti

Re: Sinuciderea: Dreptul de a alege?

Post by Crimson » Sat Mar 25, 2017 4:31 pm

@Raikiri: Judeci rapid și nu te gândești la toate posibilitățile, răspunsul tău este mai mult bazat pe emoție decât pe raționament.
Asistența de specialitate are mai multe forme. Depresia (cauza principală a sinuciderii) este o boală care se tratează foarte greu cu ”vorbe bune” și de cele mai multe ori este nevoie de tratament medicamentos. Deși multă lume este sceptică în privința antidepresivelor, statistic vorbind (vezi link-ul anterior), ele își fac efectul și sunt o alternativa mult mai bună decât ”e doar o perioadă nasoală” (adică ai șanse mai mari să te faci bine cu medicamente decât fără).
Pe lângă asta, poți apela la un medic de specialitate pentru sfaturi cu privire la felul în care poți ajuta pe cineva care se află în această situație, fără a fi așadar necesar să convingi persoana respectivă să stea de vorbă cu un psiholog (cu toate că este recomandat).
Nu sunt de acord cu această generalizare la adresa psihologilor care este cât se poate de... dură? Ai avut grijă să menționezi că există și excepții, însă cred că aceste excepții sunt defapt cele descrise de tine. Mă îndoiesc de faptul că despre medicii chirurgi gândești în același mod, iar la urma urmei și psihologul este responsabil de viața cuiva. Să nu tragem concluzii pripite.

@SAILANT: Este puțin contradictoriu comentariul tău. Consideri că fiecare are dreptul să facă ce vrea cu propria-i viață, însă ai încerca să oprești pe cineva din a îi pune capăt? Nu pot spune că este o decizie rea, ci doar o idee interesantă.

@c0mpleted: Condoleanțe.

User avatar
SAILANT
Kage
Kage
Posts: 1269
Joined: Wed Feb 15, 2017 7:23 pm
Username AK: SAILANT

Re: Sinuciderea: Dreptul de a alege?

Post by SAILANT » Sat Mar 25, 2017 5:17 pm

@Crimson: Da, fiecare are dreptul să facă ce vrea cu viața lui, dar întotdeauna există factori ce se amestecă cu viața ta, iar în acest caz, eu,tu sau moș crăciun am putea fi factori. Dar nu niște factori ce limitează acțiunile, ci unii ce încearcă să le schimbe (a limita și a schimba/modifica se bat cap în cap).
Până la urmă, dacă nu reușesc să influențez persoana respectivă, nu am să o leg de pat și am să îi dau drumul doar după ce își schimbă gândirea.
Desigur că dacă ar fi o persoană foarte importantă pentru mine, revin la ce am zis mai sus,
Cât despre asistul la un suicid, dacă ar fi o persoană apropiată, probabil ne-am bate până și-ar dori să scape vie.
și îi încalc acel drep de a face ce vrea cu viața (în sensul de suicid).

User avatar
Licurici
Sannin
Sannin
Posts: 914
Joined: Wed Feb 15, 2017 10:37 pm
Location: Hermannstadt
Contact:

Re: Sinuciderea: Dreptul de a alege?

Post by Licurici » Sat Mar 25, 2017 10:30 pm

Nu consider că sinuciderea este un drept, ci mai mult o cale prin care să te dai bătut. Sunt conștientă că majoritatea dintre noi ne-am gândit la asta măcar o dată într-o perioadă grea din viață noastră, și mi se pare ceva minunat că nu am cedat, oricât de greu ne-a fost.
Mintea unui om poate fi ușor de distrus, indiferent de cât de puternic ar fi acesta, în special mințile copiilor sau adolescenților, așa că pot apela destul de ușor la această metodă și să nu mai existe vreo cale de întoarcere pentru ei, dar sunt și cazuri fericite, în care persoana realizează că sinuciderea este o greșeală. După cum a spus și Raikiri, ai doar o singură viață, așa că ar trebui s-o prețuiești, chiar dacă nu e pe placul tău.
Însă nu sunt de acord cu ajutorul venit din partea psihologilor sau psihiatrilor. Ca să cunoști un om, trebuie să petreci un timp îndelungat cu acesta, iar când vine vorba de o persoană care are de gând să-și curme suferința prin sinucidere, se poate întâmpla ca aceasta să se sature pur și simplu să mai vorbească despre ea sau chiar să nu vorbească deloc, iar acest lucru ar înrăutăți și mai mult situația. Cel mai bine e ca acest ajutor să vină din partea familiei sau prietenilor, pentru că, de cele mai multe ori, sfaturile lor sunt cele mai bune, iar dacă vin și împreună cu o îmbrățișare sau o mângâiere, atunci sunt și mai bune. Persoanele de genul au nevoie de multă atenție și afecțiune.
Cât despre sinuciderea asistată, consider că fiecare trebuie să moară când îi vine rândul, ci nu pentru că i se face milă cuiva de chinul de care are parte. Cum viața e grea în felul ei, la fel este și moartea. Și mai consider că sinuciderea asistată nu este nimic altceva decât o crimă nepedepsită.
Image
“Life is so beautiful that death has fallen in love with it, a jealous possessive love that grabs at what it can.”

User avatar
Donna
Moderator RPG
Moderator RPG
Posts: 1566
Joined: Thu Feb 23, 2017 4:34 pm
Location: In lumea viselor
Username AK: Donna
Nume: Donatella Claire
Varsta: 21
Sex: Feminin
Rasa: MG(multis generis)
Rang: God Class

Re: Sinuciderea: Dreptul de a alege?

Post by Donna » Sun Mar 26, 2017 8:04 am

Psihicul uman este un taram inca destul strain si de imprevizibil. Noi putem vorbi cazuri generale insa sa fim constienti ca exista cu siguranta cazuri pe care nici macar nu ni le inchipuim. Nu imi permit sa zic ce este bine si ce este rau pentru ca sunt niste concepte diferite pentru fiecare dintre noi.

Imi place sa cred ca la momentul actual noi cei de aici nu avem astfel de probleme deci imi permit sa spun ca atunci cand auzim de sinucidere nu trebuie sa ne gandim prima oara la acele idei stupide din perioada adolescentei. Sinuciderea este un act destul de complicat, exista mai multe categorii de oameni care se sinucid si eu sunt de parere ca uneori chiar este indicata. O sa intru putin in literatura si intr-un aer filosofic dau exemplu drama Iona...
Vreau sa mentionez ca da! Consider ca viata este un dar si nu trebuie sa iti bati joc de ea. Nu ai voie sa te joci cu viata nimanui inclusiv a ta. Dar nu sunt de acord sa te chinui in penibil. Tocmai din cauza ca viata trebuie respectata! Trebuie constientizat cand oamenii nu mai traiesc ci doar exista (facand referire la sinuciderea asistata)

Exista categoria acea foarte "inteligenta" de persoane care se sinucid din gandul de razbunare. Aici cred intradevar ca este o mare prostie. Acele persoane ar putea sa fie in schimb la fel de bine acei criminali care cand au o problema ucid pe toata lumea. Este cu adevarat o prostie dar oare cat de normali acesti oameni? Oare iti este asa usor sa zici << gata ma sinucid, ha va arat eu voua! >>

Intru deja in sfera depresiei care poate provoca astfel de gesturi. Depresia este o boala! Depresia trebuie tratata medicamentos pentru ca singur, iti este aproape imposibil sa o depasesti. Daca este o forma inca acceptabila ajutorul prietenilor te poate face mai bine. Dar trebuie sa fie un ajutor indelungat. Nu trebuie sa credem ca depresia este un episod. Oh nu, ganditi-va la depresie ca la o fobie. Apare din lucruri mici care pentru persoana in cauza inseamna adevarate terori. Creierul persoanei in cauza nu mai judeca cum trebuie in niste situatii pentru ceilalti aparent banale. Apoi, la fel ca in cazul unei fobii, poti sa te vindeci dupa mult timp sau poti sa nu te vindeci niciodata. Depinde cat de mult vrei sa o depasesti. Cu astfel de persoane trebuie sa fim atente in permanenta pentru ca nu se vor vindeca complet niciodata. Pentru aceste persoane viata este gri si abandonul va umple paharul. Cand a fost ultima oara cand am adresat intrebarea "Cum te simti?/Ce mai faci?" si cu adevarat eram pregatiti sa ascultam problemele celuilalt? Suntem responsabili de cei din jur macar de cei apropiati. Nu ar trebui sa permitem ca depresia sa ajunga atat de grav incat sa vorbim de sinucidere.

In final propun un exercitiu de imaginatie.
Spoiler: Arată
Sunteti batrani. Nu sunteti in permanenta constienti de ceea ce se petrece in jur dar si cand o faceti auziti pe toata lumea cum va asteapta moartea. Pentru familie sunteti numai o povara, s-au dezis de voi de mult. Acum suferiti de cine stie ce boli incurabile prin spitale cu oameni acri si vorbe acide. Aveti dureri mai tot timpul dar tot ce primiti este un "mai taci". O sa muriti! O sa muriti pentru ca nu mai aveti resurse de nici un fel. Nu aveti resurse fizice, nu aveti resurse psihice... Este normal sa va chinuiti? Este normal sa traiti atat de penibil, sa va bateti joc de viata voastra de pana acum? Este un gest de lasitate sa comemorati toata frumusetea vietii cat inca vi-o mai amintiti si apoi sa primiti bine meritatul somn? Este un gest de lasitate sa iesi din viata cand ai trait-o glorios dar ai ajuns intr-un punct mort? Nu uitati ca sinuciderea inseamna sa te omori, inseamna sa fii totusi capabil psihic sa iei o astfel de decizie capitala. Mie imi este frica si de injectii ...
Nu judecati pripit. Oamenii care se sinucid sunt ori distrusi psihic ori persoane de o tarie eroica care inteleg ca asta poate sa fie un sfarsit mult mai acceptabil, mult mai bun pentru toti. La animale eutanasierea este la ordinea zilei. Este un gest crud care ma sfasie dar sunt atatea cazuri in care este mai crud sa lasi bietul animal sa se chinuie. Oare de ce nu ne-am "actualiza" si noi mentalitatea si sa intelegem ca exista cazuri terminale?
Pentru ca sunt de acord si cu ce ati zis pentru contra, eu am vrut sa vorbesc putin despre pro/cauze. Vreau sa specific ca eu ma consider destul neutra. Ceea ce mi s-ar parea normal ar fi ca sinuciderile sa numai fie bagate intr-o oala pe care sa punem o eticheta cu "nu e bine"

User avatar
Licurici
Sannin
Sannin
Posts: 914
Joined: Wed Feb 15, 2017 10:37 pm
Location: Hermannstadt
Contact:

Re: Sinuciderea: Dreptul de a alege?

Post by Licurici » Sun Mar 26, 2017 8:44 am

Sunt de a acord cu ce a zis Donna cu răzbunarea. Am auzit de un caz similar, când o adolescentă s-a sinucis doar din simplul fapt că a părăsit-o iubitul. De aceea am și specificat că mințile adolescenților sunt ușor de distrus, dar, desigur, nu-i putem pune pe toți în aceeași oală.
Dar în legătură cu faptul că îți este greu să depășești depresia de unul singur, fără tratament din partea unor specialiști, nu sunt întrutotul de acord. Depinde și la ce nivel a ajuns acea depresie, depinde și prin ce a trecut persoana respectivă și depinde și de cât de mult s-a depersonalizat pe parcursul ei. Dacă starea nu e foarte gravă, persoana și-o poate trata singură sau cu ajutorul persoanelor apropiate, sau, de ce nu... prin terapie cu animale. Caii sunt cele mai indicate animale pentru această terapie.
Image
“Life is so beautiful that death has fallen in love with it, a jealous possessive love that grabs at what it can.”

User avatar
SAILANT
Kage
Kage
Posts: 1269
Joined: Wed Feb 15, 2017 7:23 pm
Username AK: SAILANT

Re: Sinuciderea: Dreptul de a alege?

Post by SAILANT » Sun Mar 26, 2017 9:41 am

Și eu sunt de acord cu ce a zis @Donna , încep să îmi schimb puțin opinia despre ce am spus mai sus.

User avatar
waffle
Academy Student
Academy Student
Posts: 14
Joined: Fri Mar 24, 2017 6:13 pm
Nume: Thea de Stholkas
Varsta: 17
Sex: Feminin
Rasa: Semi-Vithui

Re: Sinuciderea: Dreptul de a alege?

Post by waffle » Sun Mar 26, 2017 12:42 pm

Cred că actul de suicid nu ar trebui să fie tratat drept o problematică de tip moral. În general, când ne referim la „moral” apelăm la ceea ce simțim noi, așadar la opinii proprii, personale, de obicei lipsite de raționalitatea unei perspective obiective. În alte cuvinte, în momentul în care lansăm o astfel de propoziție definitivă: „da, cred că e greșit!” sau „nu, fiecare are dreptul să facă ce vrea cu viața lui!”, ne lipsim în cea mai mare parte de ceea ce se numesc argumente științifice. Desigur, oricum este greu să aducem astfel de idei în joc - până la urmă, sinuciderea este o alegere la care se ajunge prin etape diferite de la om la om și privită tot la fel de diferit de cei din jur. De aceea nici nu există niște concluzii finale ale medicilor, de genul: „într-adevăr, toți oamenii care suferă de X sau Y vor ajunge în acest prag”. Dar dacă nu putem să ne apropiem de subiect pe acest drum, cum îl putem analiza? Aș propune o schimbare: să nu ne mai gândim pentru un moment la spectrul bine - rău, care necesită mai degrabă filozofie, ci să începem să ne întrebăm cum ajunge un om în acest punct tragic și mai ales ce putem face să prevenim acest lucru.

Țin să menționez că nu am cunoștințe vaste privind diverse teorii psihologice sau păreri ale profesioniștilor. Voi purcede totuși în a-mi expune umila părere.
Așa cum @SAILANT a menționat într-un comentariu anterior,
SAILANT wrote:[...] atât timp cât ai un scop/o dorință sau ești atașat de ceve/cineva și ai o persoană cu care să discuți problema, suicidul iese din discuție.
consider că ceea ce ține un om interesat constant de ceea ce i se întâmplă și îi dă puterea necesară de a face anumite acțiuni, este întocmai scopul. Mă voi arunca spre un exemplu destul de riscant, dar relevant, pentru a înfățișa ideea propusă: de ce unii oameni cred într-un Dumnezeu cu atâta vehemență? Pentru că El este certitudinea concretă că există ceva după viață, că tot ce se întâmplă aici, în lumea noastră reală, are o continuitate și așadar nu este degeaba. Desigur, acest lucru poate reprezenta doar un motiv dintr-un sistem mult mai complex. Alte persoane pot avea crezuri total diferite. În fine, există și astfel de oameni. Așadar, ne putem pune întrebarea: ce s-ar întâmpla cu ei dacă nu ar crede? Nu ar deveni asemenea unor roboței care aleg să facă anumite lucruri din pură întâmplare? Fără să le pese cu adevărat? Am avut odată o dezbatere în care a fost adusă la un moment dat în discuție tema următoare: dacă oamenii nu ar avea în ce crede, unii dintre ei nu ar decurge la acțiuni impulsive, ca de exemplu crima? Desigur, nu generalizăm. Subliniez: unii. Însă este un gând interesant. Și pentru a nu cădea într-o degresiune totală față de subiect, reiau: așa cum astfel de lucruri se pot întâmpla unei persoane care nu mai crede în ceva mai presus de el, suicidul nu poate fi o consecință a oamenilor care nu mai pot găsi niciun motiv pentru a sta în viață? Pentru că în principal, asta e cauza. Dacă știi că trebuie să faci neapărat ceva, ca de exemplu să ai grijă de familia ta, gândurile de sinucidere pot fi, dacă nu complet șterse din mintea unui om, cel puțin încetinite în concretizarea lor.
@Raikiri și-a expus la un moment dat următorul concept de viață:
Raikiri wrote:Am inceput sa cred ca, cu cat e mai grea viata, cate piedici si palme iti da, e cu atat mai interesanta sa traiesti, cu cat cazi mai mult si cu cat toti si toate sunt impotriva ta, cu atat ma bucur mai mult si imi da mai multa putere de viata [...]
Acesta ar fi, în mod normal, felul sănătos de a privi viața. În general, luăm căderile noastre, greșelile și umilințele drept impulsuri pentru a ne îndrepta, spre a face ceea ce vrem cu adevărat și a deveni mai buni la ceva anume. însă un om care se gândește serios la suicid nu poate intra în această categorie a „normalului”. Nu în sensul că nu este un om, sau că nu are toate procesele psihice perfect funcționale. Ci în sensul că, într-adevăr, cel mai probabil suferă de anumite condiții sau boli mintale printre care cea mai comună și evidentă: depresia. Când ne doare capul, suntem irascibili și morocănoși. Când suntem înveliți într-un sentiment profund de spaimă, putem fi foarte impulsivi. Când ne este extraordinar de foame, suntem chiar dispuși să decurgem la acțiuni disperate, ca de exemplu canibalismul. Așadar, nu este normal ca un om care are depresie să nu poată să gândească la fel cum poate o facem noi? Dacă mă întrebați pe mine, este perfect logic.
Aceștia sunt doar doi factori care pot influența o persoană să decurgă la un astfel de act. Există numeroși alții, dar personal consider dereglările psihice și lipsa unei motivații ca find cei mai importanți. Combinați cu diverse alte situații, ca lipsa totală de suport din partea familiei, izolare, încăpățânare, evenimente inoportune ca un deces și foarte multe alte lucruri, duc la acea decizie.

Așadar, ce putem face noi, ceilalți?
Multe lucruri. Iată trei:
În primul rând, să avem răbdare. O persoană cu astfel de gânduri nu își va schimba peste noapte atitudinea, nici cu zeci de mii de vorbe bune, nici cu o palmă peste față (cu atât mai puțin o palmă - agresiunea fizică nu ar trebui să fie nici măcar o ultimă soluție).
Mai apoi, să încercăm pe cât putem să nu ne lăsăm propriile opinii să ne încețoșeze judecata. Să îi spui unui potențial sinucigaș: „frate, ești prost! Cum poți să te sinucizi, ai înnebunit? N-ai nici măcar un motiv plauzibil!”, este ca și cum i-ai spune unui jucător de fotbal după un eșec: „ești bun de nimic, mai bine te retragi.” Aproximativ.
Încurajarea vizitei la un specialist, încurajarea vizitei la un specialist, încurajarea vizitei la un specialist, încurajarea vizitei la un specialist, încurajarea vizitei la un specialist! Iar aici sunt total și întru-totul de acord cu @Crimson. Aș mai adăuga (sau mai degrabă, evidenția), pe lângă ce a spus el (cred?) deja, că la fel ca orice medic, psihologul are pregătire medicală în cum să se apropie de această problemă. Dacă medicul operează fizic, psihologul operează psihic, și o face bine. Și cum s-a spus deja, dacă ar fi să ne luăm după această opinie care până la urmă e împărtășită de multe persoane, că psihologilor nu le pasă, atunci cu cât sunt mai diferiți restul oamenilor, de la medici, la avocați și prietenii noștri? Nici unii, nici alții nu sunt obligați în vreun fel să le pese. Dar o fac. Pentru că asta e natura umană, pe scurt.

Aș mai vrea să abordez de asemenea o altă chestiune care m-a intrigat: este suicidul un act de curaj sau nu? Aici categoric vorbim de atitudini persoane. Depinde foarte mult și din ce perspectivă privești lucrurile. De mult timp mi-am format o idee despre acest lucru: consider că nu, nu este un act de lașitate. Pentru mine, o persoană care se sinucide are foarte mult curaj. Și doar mă privesc pe mine: aș putea face acest lucru? Niciodată. Mie îmi e frică de un păianjen. Să îmi pun capăt vieții? Să nu știu dacă voi reveni sau nu pe Pământ, dacă există sau nu ceva acolo Sus? Să las totul în urmă? În niciun caz nu aș putea face acest lucru. Se spune că persoanele care se sinucid fug de probleme. Posibil. Însă eu cred că ele s-au săturat să dea dintr-o problemă în alta, să fie singuri, să sufere mereu. Eu cred că ele vor să se simtă măcar pentru câteva clipe libere. Și în controlul propriei vieți. Poate că nu vor să fugă. Poate vor doar să se elibereze.

Dragonino
Academy Student
Academy Student
Posts: 1
Joined: Sun May 07, 2017 3:17 am

Re: Sinuciderea: Dreptul de a alege?

Post by Dragonino » Sun May 07, 2017 4:41 am

//Sincera sa fiu, sunt praf cand vine vorba de exprimarea propriei opinii, deci, inca nu sunt sigura de ce fac asta.
//Cum a spus si Waffle, raspunsurile noastre la aceasta intrebare sunt dupa propria judecata.
//Donna a raspuns ca s-ar putea sa nu avem nici un caz printre noi, deci, am sa presupun ca nu putem gandi din perspectiva sinucigasului.
//Cand te gandesti la sinucidere nu cred ca iti mai arde sa te gandesti la bine si rau. La inceput presupun ca te gandesti la familie, la faptul ca ii vei rani, ii vei face sa sufere si te gandesti la sinucidere ca la un act de egoism. Probleme totusi nu inceteaza, ba chiar se inmultesc.
//Nu-ti mai pasa de familie dar te gandesti la Dumnezeu. Ti-e frica ca ai sa ajungi in iad. In cazul in care te cam doare-n ... de religie, te gandesti la viata de apoi. Ce va urma? Daca exista Dumnezeu? Daca pur si simplu dispari? Va durea?Daca exista reincarnare? Te gandesti mult timp si la asta. Problemele par sa nu se mai termine. Gata! Nu-ti mai pasa de nimic. Pana la urma, ce ai de pierdut?
//Familia incearca sa te ajute, te duci la un psiholog, dar tot ce auzi e blah, blah, blah. El/ea nu a trecut prin ce treci tu, cum ar putea sa te inteleaga? Sa zicem ca ii dai crezare si incepi sa iei diferite medicamente. Simti ca iti trece, parca te simti mai bine, simti ca poti face fata lucrurilor acelea si o faci.
//Totusi, sa spunem ca, isi fac efectul doar pentru o scurta perioada de timp, ti-ai rezolvat anumite lucruri dar oricat ai incerca pare ca nu se mai termina. Te-ai saturat si vrei sa pui punct.
//Te duci pe acoperisul unu bloc ca sa pui capat haosului din viata ta. O persoana vede ceea ce ai de gand sa faci si incearca sa te opreasca. Te gandesti: ce poate sa faca ea sa ma ajute? nu vrea decat sa salveze un om, dupa ce va urma? crede ca ma cunoaste, stie prin ce trec, de ce incearca sa inteleaga ceva ce nu poate? Si daca a trecut prin ce trec eu, stie mai bine cum e. Poate pentru ea a fost mai simplu, e mai puternica. Acea persoana poate lupta, eu nu. In acel moment sare.
//A fost las acel om? A fost curajos? Pe el nu-l intereseaza, pe tine, da.

Avea dreptul acel om de a-si lua propria viata? Daca tot ne referim ca la "propria" viata atunci cu siguranta ai raspunde da.
Dar daca avea o familie? E responsabil pentru viata ce urmau s-o continue. Le-a influentat viata intr-un anumit mod. Avea o anumita responsabilitate. Cineva acolo, depindea de el/ea. In punctul asta ai sa te razgandesti. Deci, sinuciderea este un drept la alegere?
D.p.m.d.v putem doar sa generalizam. Si daca ar fi sa vorbim mai pe larg despre subiect ne-ar lua o gramada de timp. Pentru ca depinde de caz.
Tot ce am zis cu siguranta nu este bine conturat, nu e un fapt stiintific/psihologic. Doar am incercat sa ma pun in pielea unui personaj.
Dar mai sunt si cazuri precum Robin Williams. Care nu mai au nici un scop, cum a spus si Waffle mai sus. Cum ar putea acea persoana sa isi regaseasca un motiv pentru a trai? Sau cum ai putea sa-l ajuti? Daca nu se mai poate face nimic?
Sau daca o faci doar din dragoste?
Bine ca deja am sarit demult peste subiect si am scris doar raha...., si intr-un fel cam ce a spus si Waffle doar ca intr-un mod mai taranesc, csf, atat imi permit.

Post Reply