Ce anime v-a marcat? si de ce? :)

Post Reply
User avatar
AomineKise
Academy Student
Academy Student
Posts: 22
Joined: Wed Feb 15, 2017 9:11 pm
Username AK: AomineKise

Ce anime v-a marcat? si de ce? :)

Post by AomineKise » Mon Aug 12, 2019 10:00 am

Asa cum spune si titlul, sunt curios de experientele de constientizare a anumitor lucruri prin care anime-urile v-au facut sa treceti.

User avatar
Konoko
Academy Student
Academy Student
Posts: 26
Joined: Wed Nov 28, 2018 10:04 pm
Location: Bucharest
Username AK: Konoko

Re: Ce anime v-a marcat? si de ce? :)

Post by Konoko » Fri Aug 16, 2019 7:30 pm

Sa incepem cu inceputul :)
1) Hi no Tori - aveam 6 ani cand l-am vazut - faptul ca robotica Olga si-a dorit sa devina om (renuntand la nemurire si la toate abilitatile ei supraumane) pentru a fi impreuna cu baiatul pe care il iubea m-a uluit. Mai mult, faptul ca a acceptat sa devina om fiindu-i mama (nu iubita sau sotie), desi ea era indragostita de el, doar pentru a-i fi alaturi, m-a uluit si mai tare. La cei 6 ani ai mei puteam intelege ce inseamna o relatie de cuplu fata de o relatie de prietenie. Pentru mine atunci, o relatie de cuplu era apogeul, astfel incat eu am citit gestul roboticii ca pe un sacrificiu imens. Acel anime a pus semintele pentru reconstruirea conceptiei mele despre iubire de-a lungul anilor care au urmat.
2) Saberider and the star sheriffs - Saberider a fost poate prima mea pasiune :))), aveam vreo 7-8 ani. Datorita lui am dezvoltat cu o viteza uluitoare o pasiune de ani de zile pentru Scotia. Am invatat cu cea mai mare bucurie limba engleza iar in liceu citeam istorie si geografie scotiana cu o frecventa foarte mare.
3) Candy, Candy - cu ocazia acestui serial, odata mi-am intarit dragostea pentru Scotia, pentru ca cei doi baieti din viata eroinei principale erau scotieni. A doua oara mi-am construit idealul masculin (conform personajului Terry, al doilea iubit al lui Candy), baiatul cu parul lung si negru, ochi albastri si o atitudine nesuferita (acest ideal m-a bantuit intre 10 si 19 ani). A treia oara m-a scandalizat sacrificiul lui Candy, care i-a intors spatele lui Terry (desi il iubea si il cautase atata vreme) in favoarea rivalei ei Suzana (care isi rupsese picioarele salvandu-i viata lui Terry) din compasiune pentru suferinta Suzanei si din respect pentru sacrificiul acesteia, chiar in ciuda revoltei lui Terry impotriva gestului ei (al lui Candy) de a se retrage. Ani de zile aceasta alegere a lui Candy m-a bantuit nascand in mine revolta si iar revolta, dar odata cu viata si cu trecerea anilor a inceput sa ma puna pe ganduri.
4) Sailor Moon - a nascut in mine un interes viu si plin de pasiune fata de mitologia antica greaca si romana care m-a adus pana la urma in situatia de a ajunge olimpica la limba latina si de a invata greaca veche in facultate.
5) Berserk - in primul rand m-a cucerit cu totul atmosfera medievala si relationarea camaradereasca dintre Griffith si oamenii lui (The band of the Hawks). In acelasi timp am inteles cu o intensitate dureroasa drama care i s-a intamplat lui Griffith in momentul in care Guts a decis sa paraseasca The band of the Hawks. Griffith, un om insetat de putere, poate si din cauza copilariei mizerabile prin care trecuse, este un om strategic, carismatic si are succes dupa succes. Mai exact, din momentul in care incepe sa aiba succes nu mai inceteaza sa aiba succes. Infrangerea dispare din mentalul sau. Asa ca in momentul in care Guts il invinge, Griffith nu isi mai revine. Incepe sa aiba gesturi negandite si irationale si infrangere dupa infrangere ajungand inchis in inchisoare si torturat. Atunci am inteles cat de important este sa mai si pierzi din cand in cand. Este ca un fel de antrenament care te intareste pentru situatiile cu adevarat provocatoare si te impiedica sa uiti ca mai ai si slabiciuni. Victoria fara infrangeri se transforma intr-o supradoza de anfetamine care te poate omori, in vreme ce infrangerile cand si cand te tin vigilent si te feresc de la a cadea prea de sus. Atunci cand cazi de prea de sus, asa cum a cazut Griffith ti se poate intampla sa nu te mai poti ridica.
6) Naruto - am vazut tarziu Naruto (intre 26-35 de ani) dar a fost o revelatie pentru mine. Sunt doua momente care m-au marcat in serialul Naruto: lupta lui Naruto cu Pain. Si nu, nu m-a impresionat cat de puternic a fost Naruto si cum l-a capacit pe Pain, ci m-a impresionat compasiunea lui Naruto, dorinta lui de a-l salva pe Pain de intunericul din inima sa (a lui Pain) si faptul ca a reusit. Si mai mult decat atat, pentru mine a fost o dovada palpabila a faptului ca dragostea este cea mai puternica arma din lume. Daca Naruto i-ar fi dat lovitura de gratie lui Pain, toti cei din Satul Frunzei care murisera morti ar fi ramas, cu tot cu Kakashi. Dar fiindca Naruto a adus speranta si incredere in sufletul lui Pain si l-a iertat, Pain i-a readus la viata pe toti oamenii aceia cu ultimele sale forte.
Al doilea lucru care m-a marcat la Naruto a fost felul in care a gestionat situatia in care cei din satul Norului voiau capul lui Sasuke pe o tipsie pentru ca incercase sa il extraga pe Hachibi din Jinchuuriki-ul lor. Nu s-a batut cu ei ci a incasat bataie pentru Sasuke, incercand astfel sa-i vindece pe cei din satul Norului de resentimenetele, teama si furia care-i otravise in urma gestului lui Sasuke. M-a impresionat faptul cum Naruto a incercat sa duca el tot raul si toata vina lui Sasuke pentru a-l degreva pe Sasuke. Noua oamenilor ne este atat de greu sa fim trasi la raspundere pentru faptele noastre, vrem sa scapam si sa o plasam in alta parte, darmite sa raspundem pentru faptele altora ca si cum ar fi ale noastre? In momente grele in viata mea, cand am trecut prin deznadejde , m-am intrebat cateodata, ce ar fi facut Naruto atunci? Si spre uimirea mea, am gasit curaj sa merg mai departe.
7) Bakemono no ko - ai putea spune ca are un mesaj asemanator cu cel din Naruto - eroul principal se lupta cu raul din el insusi si il invinge si in acelasi timp, in lupta cu rivalul sau incearca sa il vindece si pe acela de raul din inima lui. Si spre marea noastra surpriza si satisfactie, reuseste. Daca in Naruto este foarte spectaculos modul in care Naruto reuseste sa vindece inimile altora, in Bakemono no ko este mai impresionant si emotionant cum eroul nostru reuseste sa-si invinga propriul intuneric din inima.
8) Howl's moving Castle - O vrajitoare rea transforma o tanara fata intr-o batrana de 80 de ani. Pana la finalul filmului vom vedea aceasta fata transformata in batrana aratand compasiune fata de vrajitoarea care o blestemase, cand aceasta se afla la greu, ingrijind-o cu dedicare, rabdare si intelegere cand vrajitoarea ajunge de-a dreptul neputincioasa si chiar tolerandu-i capriciile intr-un moment critic care i-ar putea conduce la moarte pe toti. In acel moment alege, ca in loc sa o dea la o parte (motivul fiind foarte intemeiat si insemnand salvarea tuturor, inclusiv a batranei vrajitoare care se poarta copilareste si irational), sa ii tolereze capriciul si prin increderea in ea si prin apelul la cooperarea ei, chiar o determina sa se gandeasca si la ceilalti si sa coopereze din libera alegere. Daca as fi fost eu i-as fi dat babei vreo doua si as fi facut ce trebuia facut. Dar taria inimii acestei fete (eroina principala) si bunatatea ei iti arata cat de mai mult poti obtine printr-o astfel de atitudine iubitoare si rabdatoare.

Post Reply